Așteptînd să frec Menta…

… am frecat alte arome. Din primăvară, de cînd Gnome 2 a fost pensionat (înainte de vreme, după mulți) am folosit exclusiv Linux Mint. Dar am instalat ultima versiune de Ubuntu (11.10, „ocelotul oniric” lol, motan tărcat pătat sau ce-o fi el de fapt) la cîteva zile după lansare și m-am jucat cu Unity pînă săptămîna trecută, cînd am trecut pe Gnome Shell. Ce urmează nu-i o recenzie. Sînt cîteva impresii de utilizator destul de plictisit cu designerii de software, care schimbă de dragul schimbării. Și am reținut predominant impresiile negative, pentru că așa-i viața.

Despre Ubuntu:
(+) s-a lucrat foarte mult la design (în sensul de bling, c-așa-i cu edițiile de toamnă).
(+) Ubuntu One: am început să-l folosesc și eu, s-au stabilizat clienții pentru Windows și Android.
(–) Marele Meniu al lui Pește, pe care l-am Urît de cînd am pus prima dată Copita pe un Mac. Dacă fereastra aplicației nu e maximizată, cauți cu mouseul de behăi, chiar pe un ecran de 13,3 țoli.
(-) integrat &c, dar Ubuntu Software Centre e încă al naibii de încet față de apt/dpkg. Da, am instalat Synaptic, printre primele programe.
(–) mă omoară cu zile cu Bansheeul lor, și cu toate prostiile cu Mono în vine. Care Banshee are prestabilită opțiunea de a rearanja biblioteca de muzici (ca-n bancurile cu „it’s not a bug, it’s a feature!”). De care opțiune evident că am uitat în 6 luni. Drept pentru care mi-am promis să folosesc doar vlc de-acum pentru media. A, și a doua zi după 11.10 au anunțat că revin la Rhythmbox (care oricum era mai rapid). Păi bine, fraților, wtf?!? Inconsistența asta în alegerea aplicațiilor de bază e enervantă. Degeaba se laudă că pe CD-ul de instalare ai toate aplicațiile de care ai nevoie pentru browsing, chat, social și office, dacă la fiecare 6 luni le schimbă. Abia ce se obișnuiesc oamenii cu Evolution, și treci pe Thunderbird; abia ce ai scos Rhythmbox, și-l bagi la loc. Mîine-poimîine o să revină la Pidgin, pariez. Nu-i bine, dezorientează utilizatorii. Nu era mai bine în Windows, că tot trebuia să le instalezi tu?

Aplicația e în dreapta ecranului, Meniul lui Pește e în stînga sus => rețetă pentru nistagmus sau sindrom de canal carpian

Despre Unity, bubele cele mai mari pentru mine:
(–) Inadecvarea lentilei de căutare (Files & Folders lens). Deși scrie mare „Search for files”, nu funcționează decît pe fișierele recent deschise; cum Unity nu poate fi (ușor) configurat, nu te poți juca cu ce fișiere anume indexează. N-o să stau acu să deschid miile de documente de pe fișier ca sa mi le indexeze. Încă un lucru pe care l-am observat: „caută” doar după capetele numelui (primele litere sau extensia). Meh.
(-) App switcherul. Nu „task switcher”, ci „app switcher”. Alt + Tab. Arată frumușel, doar că e foarte nepractic… E limpede tendința de a impune o interfață de mobile pe calculatoare. Problema e că mobilele (i) sunt lipsite de putere de calcul și (ii) au o interfață limitată, de aceea cumva „face” sens să alternezi doar aplicațiile, nu și instanțele lor. Cine are un file manager, un editor de texte, 2 browsere, 5 pdf-uri și 3 conversații deschise simultan pe un mobil? Nimeni. Dar pe un calculator? Nu tre’ să fii haxxor sau mai știu eu ce ca să-ți lipsească multitaskingul…
(-) În general, Unity e prea dificil de configurat. Canonical se încăpățînează să fugă după Apple și iUtilizatori. Una din promisiunile cu care m-a cucerit Ubuntu acum 5 ani (și ceva? da…) a fost libertatea de a-mi aranja & împodobi masa de lucru după cum am vrut. S-a putut, pînă în aprilie a.c. Nu-i bine.

Unity (în modul Exposé)

Am folosit Gnome Shell mai puțin de o săptămînă, dar deocamdată îmi place mai mult decît Unity. Pentru că
(+) E mai ușor de configurat decît Unity – sunt extensii &shit pentru mai toate lucrurile care mi-au lipsit.
(+) Switcherul e mai rapid, chiar dacă merge tot după aplicații, nu după ferestrele deschise. Măcar nu se activează animațiile dacă schimb foarte repede. Și poate fi configurat (cu o extensie) să schimbe ferestrele, nu doar aplicațiile.
(+) Sistemul de notificări e mai vizibil, e mai discret (amîndouă odată! știu!) și notificările rămîn accesibile în Activities/ colțul dreapta-jos
(-) E mai instabil. Posibil datorită hardwareului, n-am făcut săpături, pentru că s-a întîmplat rar.
(-) Administratorul ferestrelor e mai puțin capabil din prima, sunt mai puține combinații de taste pentru dimensionarea și plasarea ferestrelor. ce să fac, m-am învățat rău 🙂
(-) La fel, funcția de căutare indexează doar fișierele accesate. În schimb măcar citește tot numele fișierului și permite căutarea după orice secvență de litere.

Gnome Shell. Will do, for now.

Trag linia și zic: Ubuntu e un sistem stabil, rapid, Unity arată bine, e mai practic decît în aprilie &c. dar… i l-aș recomanda lui K.? Mnope, mno chance. S-a uitat la desktop-ul meu, i-au plăcut luminițele & artificiile, pe urmă a strîmbat din nas și s-a dus la Mint-ul ei, cu Gnome 2, pe care-l înțelege și-l folosește (chiar dacă i l-am cam băgat pe gît 🙂 ). Situația e valabilă pentru majoritatea utilizatorilor de Windows pe desktop, chiar pentru cei care au mai pus mîna pe un smartphone cu Android. Că o fi inerție, că o fi instincte corecte, oamenii așteaptă altceva de la Linux pe desktop.

Dar Gnome Shell? După o cură de Unity, mi se pare mai potrivit nevoilor și așteptărilor mele. Poate dacă l-aș fi încercat înainte de Unity, situația ar fi fost alta. Deocamdată nu simt nevoia să petrec mai mult timp în Windows (8ul se pare că merge în aceeași direcție, își forțează utilizatorii să adopte o interfață de mobil. Încă nu s-au prins că utilizatorii de Win sunt cei mai conservatori, în condițiile în care XP mai are peste 30% din piață după încetarea suportului oficial?), și am să folosesc Ubuntu + Shell, dacă n-o să mă convingă Mint 12.